Emoţia fiecărei lungimi de bazin. :)

Campionatul european de înot pentru juniori s-a încheiat.

Ne-am bucurat, ne-am entuziasmat, ne-am mândrit cu ai nostri, i-am susţinut. I-am urmărit în calificari ca mai apoi să trăim cu emoţie fiecare lungime de bazin a finalelor. Și am avut și motive! Și ce de-a motive. 

Și au câștigat, ei au câștigat. Au câștigat medalii și recunoștinţa noastră. 

Ne-au dat speranţa! Speranţă! Bucuria asta care îţi încarcă sufletul cumva, te scoate din amorţeala cotidiană, iar asta nu-i puţin lucru.

Îl știm toţi pe David Popovici, nume care de vreun an a devenit sinonim cu înotul. Om care a devenit sinonim cu ideea de campion. Campion al bunului simţ, al modestiei, al eleganţei, al încrederii. Ascultaţi declaraţiile lui și o să înţelegeţi. Și amintiţi-vă că e totuși un copil. 

Am mai aflat zilele astea despre câţiva copii talentaţi ai înotului românesc cei care au plasat România pe locul trei în clasamentul medaliilor la finalul campionatului. 

*aur - ştafeta masculină 4x100 m liber - David Popovici, Vlad Stancu, Ştefan Cozma şi Patrick Sebastian Dinu,

*aur - 100 m liber - David Popovici, 

*aur - 200 m liber - David Popovici,

*aur - 50 m liber - David Popovici,

*aur - 1500 m liber - Vlad Stancu,

*argint - ştafeta mixtă de 4x100 m liber - David Popovici, Patrick Sebastian Dinu, Bianca Costea şi Rebecca Aimee Diaconescu, 

*argint - 50 m liber - Bianca Costea, 

*argint - 400 m liber - Vlad Stancu, 

*argint - 800 m liber - Vlad Stancu.

Viitorul, cumva, suna bine. Sunt tineri, motivaţi și dornici de afirmare. Au Campionul printre ei care le dă un sentiment de reușită în plus.

E despre ei și munca pe care noi nu o știm; e despre familiile lor și cei care le sunt antrenori. E despre cei care îi susţin când noi nici măcar nu știm cine sunt. E despre cei care le dau încredere. 

Noi vom fi pregătiţi întotdeauna să le aplaudăm victoria.

Bravo, copii! Succes pe mai departe!

Nu lăsa pe nimeni să te facă să renunţi! :)

Gânduri! :)

     Pentru cuvintele și gândurile voastre vă sunt recunoscătoare. :)

     Vă mulțumesc pentru că sunteți aici și mai ales pentru că rămâneți. Apreciez că - deși uneori nu comunic cu voi atât de mult pe cât aș vrea - sunteți înţelegători.

     În ultima perioadă n-am reușit să accesez mesajele private. Vedeam că îmi scrieți, dar îmi era imposibil să le citesc. Cum n-am prieteni care să îmi rezolve probleme de genu' am tot încercat să rezolv cumva situația. Era frustrant să nu răspund la mesaje, chiar dacă uneori se mai întâmplă să fac asta cu întârziere. Dar acum nu mai depindea doar de mine așa că era enervant. Bun... Am tot încercat, am citit, m-am informat. Părea o situație doar la mine.  

     M-am gândit să renunț pentru următoarea perioadă la secțiunea de mesaje și la anul să văd ce pot rezolva. Zilele trecute (tot cu gândul la problema asta) mi-a mai trecut o idee prin minte. Momentul ala de euforie, de bucurie... când am realizat că pentru moment e rezolvata problema este greu de descris. Bucuria că am reușit îmbinată cu cea că voi răspunde curând la mesaje... e euforie pură. 

     Cred că știți sentimentul ăla de emoție, de bine... după ce reușiţi ceva, după ce găsiți soluția mult căutată. Cumva am luat situația asta ca pe cadoul meu în avans de la Moș Crăciun. Și e tare frumos sentimentul! Asta vad eu prin Magia Crăciunului: să nu pot să explic exact cum s-a întâmplat, să nu se cumpere sau sa aibă un preț. Să fie ca o întâmplare... magică! 

      Credeți! Lucrurile bune se întâmplă doar că uneori nu le privim ca pe magii ci ca pe lucruri care ni se cuvin, lucruri care se întâmplă normal și firesc. Oare așa să fie? Oare nu cumva este o graniță fină între 'firesc' și 'magic'? 

#zâmbește, #iubeșteviaţa :)

Să nu lași pe nimeni să te facă să renunți! :)