Ce se mai poate spune? Ce ar mai fi de zis? Da play si lasa doar muzica sa mai vorbeasca...

Multumesc Carmen ca mi-ai adus un strop de ... inocenta!

Imi amintesc cu lacrimi dragi, evenimente trecute care au influentat vieti, oameni si sentimente... Imi este dor de mesele la cantina, de plimbarile lungi prin parc, de ploaia sub care se ascundea zambetul si rasetele noastre, de timpul cand voiam sa adopt o veverita, de orele petrecute in centru, de practica noastra, de asistentul social care a facut poate exces de zel, de proiectele..., de visele noastre, orele noastre, timpul nostru; a fost frumos, atat de frumos incat imi este si ciuda ca s-a sfarsit asa; continui sa ramai in inima mea si acolo o sa fii mereu, indiferent de distanta care este intre noi; poate viata o sa ne mai ofere o sansa, una, de a elimina distanta iar atunci vom sti (sau poate voi sti eu!!!) sa profitam de tot ce e frumos si bine. Pentru ca existi in viata mea iti multumsc Rox...

O amintire de la tine, pe care o ascult cu drag...

Soare cu Sistem!

An de facultate, camera de camin, caldura prea mare si aer prea putin care sa poatea fi respirat normal, prea multe sperante adunate intre patru perti, prea multe lacrimi varsate in nestire, prea multe clipe ramase amintiri... Si acum cand aproape uitasem toate astea aud melodia care ma face sa tresar mereu. Apar momentele pe care doar in amintiri le ragasesc, imi apare acel zambet de demult... Apar toate, acum... Dar timpul a trecut, a trecut acea inocenta nebuneasca, acel fior, au trecut toate dar ... amintirile nu pot trece!

Nopti prea scurte, zile care trec prea repede... Prea putin Prison Break, prea multe timp in fata pc - ului; prea multe ore in care am casca in ureche, prea putine sunete retinute... In nebunia creata, in tensiunea fireasca a filmului se desprind acordurile unei melodii de suflet, melodii dragi care ma face sa iubesc si mai mult Hello Radio, (sper sa nu urmeze acea dezamagire care apare mereu!!!)

Din galagia infernala din jurul meu s-a nascut linistea de care aveam atata nevoie..., chiar daca doar pentru putin timp...

Noapte, cer, stele si luna. O lume unica, interesanta si atat de misterioasa! Oare cum e defapt acolo sus? Cum e in realitate... Aici vedem o imagine, fragmente, dar de acolo cum se vede, cum se percepe tot? De aici pare minunat! Asa sa fie oare?!

Cerul pare sa ramana neschimbat orice s-ar intampla, pare a nu-l dobora nimic,

Este infinit si ramane neschimbat, pare la fel mereu;

Oricat de multe stele s-ar desprinde nu pare deloc diferit, pare a fi acelasi mereu... Cerul este infinit si ramane neschimbat.

E noapte; o noapte frumoasa si calduta, ascult radio si ma joc intr-un mod ciudat cu tastele, in noaptea asta nu mai aud sunetul stresant pe care il produc, aud doar muzica...

• E inca zapada, e inca liniste, poate doar care prevesteste furtuna sau ... primele fire de iarba. Pe ici pe colo s-a topit zapada si ceva verde se ivea timid... Un nou inceput poate!
• Pe la mijlocul lui noiembrie s-au terminat cele doua sezoane din Detectivii (nici nu cred ca vor fi mai multe, nici nu imi doresc, gata, s-a terminat!!!). A urmat in mod firesc si previzibil Singur acasa, continua inca, dar de azi in paralel cu Prison Break. Mi-a fost recomndat si am dat curs acestei recomandari intr-un moment de plictiseala dar recunosc ca imi place... Asadar de azi mai am o ocupatie!!! Mi s-a zis ca o sa imi fie greu sa ma mai dezlipesc din fata pc, hm ... pare adevarat. dar asa sa fie?

Februarie, o luna marcata de o zi...

• 19 februarie, nostalgii si frustrari, dor, amintiri si regrete, soare, cald, ciripit vioi de vrabii, zapada multa inca, Amy, planificari, liste, evadare printre ... cruci de lemn sau de fier, mai noi sau mai vechi, morminte acoperite de zapada, dor, ganduri care razbat dincolo de pamant, monolog(!!!).
• Atat de mule figuri din copilaria mea adunate in acest loc numit straniu, cimitir. Puzzle-ul vietii mele pierde piesa dupa piesa... Tot mai multe cruci cu numele oamenilor din viata mea - plecati nedrept, fulgerator, neasteptat sau previzibil (desi oricat de pregatit vei fi pentru un astfel de eveniment tot prin surprindrere vei fi luat) - atat tineri cat si persoane imbatranite de timp. Sunt povesti de viata incheiate prea devreme, pagini albe lasate nescrise...
• M-am plimbat prin cimitir singura, dupa mult timp (aproape ca am si uitat care e sentimentul!!!). Imi place sa fac asta, acolo e o parte din mine si ... pentru mine. Nu mai simt acel sentiment ciudat de demult, ciudata am ramas doar eu; ma plimbam printre morminte si zambeam. Era zambetul meu, pierdut printre stresul zilnic ivit din fiecare situatie neasteptata, neprevazuta, neplacuta. Asta e viata iar moartea face parte din ea. Azi vorbesc degajat despre acest fenomen natural, maine, nu stiu. As fi vrut sa lenevesc pierduta pe o banca, dar fiind toate ude, am preferat sa raman langa o cruce atat de draga mie unde au fost si multe lacrimi candva, dar acum au ramas doar ganduri... Era liniste. Acolo gandurile sunt altfel, sunt singure in lumea lor, limpezi, totul e analizat altfel. Acolo timpul trece altfel si se masoara altfel, nu in minute, nu in ore poate doar in bine si rau, frumos si urat...
• Am plecat de acolo cu zambetul castigat azi dar si cu ceva sperante inghesuite intr-o cutie de chibrite cu multe bete deja arse... Priveam jocul lumanarilor in adierea usoara a vantuli si ... era asa frumos!!!
• M-am reantors pe acelasi drum... Pe zapada inca neatinsa tare de razele soarelui am vazut niste pasi pe zapada, am ras, nu stiu, mi s-au parut caraghiosi... I-am analizat mai bine si mi-am dat seama ca defapt erau pasii mei, erau urmele mele de cand m-am dus. A fost ciudat si nu pot explica de ce. A fost ca un vis. A fost ciudat sa imi vad urma pasilor pe zapada inca netransformata in flescarie.
• Oare nu cumva asa e viata? Urmam un drum - cu urcusuri si coborasuri, cu petale de lalea si spini de trandafir, cu vise si dezamagiri, sperante si realitati, cu furtuni perfecte si soare umed - ca la un moment dat sa fim nevoiti sa mergem in sens invers pe drumul parcurs, cand sa ne putem vedea greselile si lucrurile bune, zambetele si lacrimile, dar sa nu mai putem face nimic, sa nu putem interveni? Nu stiu, m-am gandit la asta atat cat a tinut urma pasilor mei pe zapada...
• O melodie de existenta careia nu stiam, descoperita la Hello Radio, a, ascultat-o si ... mi-a placut.
• Pe zi ce trece incep sa ascult cu mai multa placere Hello Radio, la inceput a fost curiozitatea, acum placerea de a asculta un Hello Radio de calitate. Merita ascultat chiar daca e inca tinerel are in spatele lui oameni cu o bogata experienta (daca nu ma credeti pe cuvant informati-va!!!). Sper sa creasca la fel de mare ca prietenul meu drag - Radio Romania, dar pentru ca cei mici au intotdeauna nevoie de mai multa sustinere ca sa creasca mari ... ascult Hello Radio.

Amintiri si nostalgii dragi...

Miros de amintiri si nostalgii dragi, clipe retraite in prezentul brazdat de timp, vise de adolescent contopide cu sperante pierdute...

Ciocolata ... si un mister!

Am click-uit intamplator pe diverse pagini pana am ajuns la un test dragut. Alunga grijile zilei pentru cateva clipe si aduce un zambet pe final... E un test haios care merita incercat, il recomand...

1. De cate ori pe zi ai pofta sa mananci ciocolata? (trebuie sa fie un numar cuprins intre 0 si 10)

2. Inmulteste acest numar cu 2.

3. Aduna cu 5 - la numarul deja dublat.

4. Inmulteste rezultatul cu 50, de acum poti utiliza calculatorul!

5. Daca a fost deja ziua ta anul asta, aduna rezultatul cu numarul 1760. Daca nu a fost inca ziua ta anul asta, aduna 1759. Nu e chiar complicat....

6. Acum, din rezultatul obtinut, scade anul tau de nastere. Sa fie un numar din 4 cifre, evident.

7. Rezultatul e un numar din 3 cirfe, nu? Ei bine, prima cifra arata de cate ori ai pofta de ciocolata pe zi iar urmatoarele... hm, sunt fix varsta ta.

La mine asa a iesit, la voi?

E inca iarna...

Soare timid, vrabii ciripind dar aceeasi mare de zapada, acelasi peisaj alb in jurul meu care pana acum ceva vreme imi facea bine, imi placea. De ceva timp persista o stare de nervozitate, poate putin chef de a continua, poate prea putine provocari in viata mea, poate prea multe vise pierdute in fulgii de zapada, poate doar o perioada proasta, poate... Prea multi poate, prea putine certitudini, prea multe dorinte stopate, prea multe vise frante... Prea multe incertitudini, prea putine reusite, prea multe aripi de vise taiate, prea putine sperante... Poate azi sunt pesimista, prea pesimista doar, poate maine soarele o sa imi zambeasca complice si o sa imi revina acel chef de viata. Poate maine... Intotdeauna traiesc cu speranta ca undeva in viitor, candva, o sa fie mai bine. Intotdeauna. Maine.

Ziua Internationala a Copilului cu Cancer

15 februarie este Ziua Internationala a Copilului cu Cancer, nu stiam asta, habar nu aveam ca exista o asemenea zi... Am auzit ca cei de la Little People desfasoara ceva campanii de sustinere a acestor copii si am dat click ca sa aflu mai multe ... si am aflat, poate putin, poate suficient, poate ca:Lupta contra cancerului poate fi una dificila, o lupta surda uneori si de cele mai multe ori finalul este trist. Nu stiu cat de multe putem face noi singuri, pe cont propriu, presati de timp, ca sa ne implicam direct intr-o activitate din care am putea obtine mai multe... Poate de cele mai multe ori e suficient sa aratam ca ne pasa, ca nu suntem indiferenti iar apoi sunt ferm convinsa ca totul vine de la sine, aratam ca ne pasa, ne implicm ... Poate asta lipseste multora dintre noi: dorinta de implicare!

Tudor Chirila si a lui scrisoare catre liceeni...

„Cititi. Cititi mult. Cititi tot ce va pica in mana. Nu-i mai ascultati doar pe profesori. Cititi orice, fara discernamant. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, cautati-va intre voi. Vedeti care cititi aceleasi lucruri si inhaitati-va. Numai in haita de oameni destepti o sa reusiti.”

Scrisoare catre liceeni...TUDOR CHIRILA Desi a fost publicata cu aproape un an in urma pe blogul lui Tudor Chirila, am gasit-o abia acum dar inca reflecta realitatea zilelor in care ne gandim la ce o sa fie si nu stiu de ce am sentimentul ca o sa mai reflecte pentru mult timp ceea ce traim.

Prin cutia cu amintiri...

Imi este dor de melodiile prafuite de timp dar mai stralucitoare ca multe dintre cele cele recente. Sunt melodii dragi pe care le-am uitat pierdute pe undeva prin copilaria mea desi mi-au fost bun camarad sau din contra sunt melodii pe care le-am descoperit ceva mai tarziu ramanand fascinata de profunzimea lor. De ceva timp imi place sa caut prin cutia cu amintiri si sa las doar melodiile sa se mai auda...

Trecut pastrat prezent prin amintiri...

Doar cu un an in urma eram prabusita intr-o mare de lacrimi la gandul ca Alina&Marian au urcat prea devreme in lumea ingerilor, lacrimi de emotie necontrolate curgeau insa cand l-am vazut pe micutul Alex - faptura atat de mica si gingasa pe care mi-a fost si frica sa o privesc ca nu cumva sa o trezesc, ca mai tarziu sa se prefaca lacrimile in zambete la auzul vestii ca un copil - sanatos si frumos, deja s-a nascut (cam in acelasi timp cand eu il priveam pe Alex!!!). Azi Nani are deja un anisor si un "La multi ani!"calduros, cu multa sanatate de la ... mii de kilometri departare.